Poate că și tu, ca și mine, ai trecut prin momente mai conflictuale în cuplu și ti-ai pus problema "de ce nu poate fi ca mine?" sau " de ce nu mă tratează așa cum îl tratez eu?"
Poate că te-ai simtit folosit, abandonat, dezamăgit. Dar de unde toate aceste sentimente? Oare suntem defecți?
Ei bine, nu acesta este răspunsul cu siguranță. Pur și simplu avem un sistem de valori diferite, caractere diferite și mai ales experiențe de viață diferite.
De aici apar de multe ori conflictele. Nu îl înțelegem pe celălalt. Dacă tu ai avut traume în copilărie, iar partenerul tău nu, este puțin probabil ca acesta să te perceapă și să îți spună lucruri care te-ar afecta și mai rău. Eu am pățit asta..
A avea o relație stabilă și serioasă într-o perioadă haotică, un secol al vitezei, unde nu prea mai e nimic luat treptat, unde avem doar așteptări și frustrări, unde nu știm ce să mai credem...Ce putem face?
Putem fi puțini egoiști, să ne dăm câțiva pași înapoi și să analizăm puțin obiectiv situația.
În loc să te întrebi "Ce a văzut la mine?" și să te scufunzi în necunoscut, întreabă-te "de ce am pornit la drum cu această persoană".
Dacă ești nefericit(ă) și continui o relație care îți face rău gândește-te dacă nu cauți, în mod involuntar, anumite beneficii (poate stați împreună și plătește utilități, îți cumpără lucruri sau pur și simplu este o persoană pe care îți verși toate energiile negative).
Dar, totuși, dacă ai putea alege un partener ca tine, ai face-o?
Eu nu aș alege un partener ca mine din mai multe considerente:
1. Ar fi o relație care nu m-ar ajuta să evoluez.
2. Nu aș învăța nimic.
3. Ar fi ceva comod, la îndemână și atunci ar fi monoton.
Dar pentru tine, cum ar arata avatarul de partener ideal? Care sunt trăsăturile principale pe care le-ai menționa? Ce pasiuni are? Ce face în timpul liber?
Dacă această persoană ideală ar fi acum în fața ta, care ar fi primul lucru pe care i l-ai spune?
Te invit să lași comentariu despre avatarul tău de partener ideal.
P.S. Găsești mai multe informații utile pe pagina mea de facebook:
https://www.facebook.com/igienaemotionalasidezvoltarepsiholgica/
#textfaraasteptari4
#elitecopywriter
#iosifvidoni
#ioanamarculesteanu