Cât rezistă ființa umană fără să deprindă comportamente bizare dacă îți autoadministrează deprivarea de somn? De ce ajungem la surmenaj și burnout?
De câte ore este nevoie ca să o luăm razna la propriu? Doar de 72 de ore. Acum apar halucinații, emoțiile o iau razna, facem atacuri de panică, devenim agitați, paranoici, credem că cei din jur ne vor răul, suntem în punctul de a leșina, dar tot nu adormim. Devenim triști, departe, parcă, de tot ce ne înconjoară. Dar de ce? Pentru că avem nevoie în fiecare zi de somn pentru a lăsa corpul să se refacă, iar fiecare organ intern are timpul său de reglaj.
Din dorința de a ne ieși totul bine, ne pedepsim cu deprivare de somn, urmând etapa de surmenaj și oboseală cronică, unde dormim dar parcă nu este niciodată îndeajuns.
Deprivarea de somn scad performanțele, concentrarea, atenția, masa circulară, crește colesterolul, dă anxietate, atacuri de panică și halucinații.
Un studiu realizat de Jolanta Orzel Gryglewska ”Concequences of sleep deprivation” spune că omul poate îndura multe zile fără să doarmă, dar există o serie de consecințe: slăbirea percepției, slabă memorare, scăderea memoriei schematice (nu ne putem concentra asupra ideilor simple), perturbări emoționale, agresivitate, derealizare și depersonificare. Deficiența de somn afectează și limbajul, tonusul muscular, crește sensibilitatea și perceptorii de durere (resimțim mult mai puternic).
Un alt studiu sugerează că 20-25 de ore nedormite afectează la fel de mult organismul cât o concentrație de 0.10% alcool în sânge.
Conform altui studiu, deprivarea de somn produce schimbări drastice. Există o disrupție a somnului continuu.
Ce efecte au stimulentele asupra unei persoane care se deprivează de somn pentru o perioadă mai lungă?
Cofeina stimulează sistemul nervos, crescând nivelul de energie și îmbunătățind starea de spirit. Efectul său variază de la o persoană la alta în funcție de vârstă, procesele metabolice și toleranță.
Dependența noastră de băuturi energizante ne îmbolnăvește. Dacă bem prea multe într-un timp scurt pot apărea următoarele efecte adverse: greață, vărsături, frisoane, nervozitate, delir, convulsii, modificări ale ritmului cardic, modificări ale dispoziției, diaree, creșterea tensiunii arteriale și probleme renale.
De multe ori, m-am regăsit trăgând de mine până în ultima secundă la prag de leșin pentru a finaliza tot ce mi-am propus. În fiecare an, ajung primăvara-vara să consum cantități enorme de cafea și energizante tocmai din dorința de a-mi „prelungi” ziua. Funcționează? Nu, ba chiar, deprivându-mă de somn, dormind odată la 2-3 zile câteva ore și consumând în exces cofeină, mai rău mi-am distrus organismul și psihicul.
O organizare slabă a timpului, duce în timp la aglomerarea sarcinilor rămase, acumulându-se, odată cu acestea, stres și frustrare. Treptat, concentrarea ne scade, devenim agitați, anxioși, impulsivi. Ne lăsăm purtați de creierul reptilian, al impulsurilor și instictelor de supraviețuire. Atenția noastră este tot mai slabă. Emoțional, simțim anxietate, devenim mai antisociali, poate te regăsești țipând.
Revenind la povestea cotidiană...
Poate că și tu, ca și mine, ai zile când spui „sunt zombi”, „simt că leșin”, „nu mai știu cât rezist”. Ei bine, sunt șanse mari ca aceste semnale să fie reale.
Diminețile sunt dificile pentru mulți dintre noi. Nu putem fi cu toții matinali. Eu pornesc muzica la maxim dimineața în drum spre muncă. Doar mie mi se pare că drumul e mai lung fără muzică?
Seara când vin de la muncă și nu am căștile în urechi, devine chinuitor. Când te deprivezi de somn și încerci din greu să te ancorezi în realitate, firul se rupe de undeva. Acuitatea senzorială scade, parcă lumea se mișcă în reluare, dar totuși este o agitație atât de mare că te-ar lua pe sus.
Cum ar arăta lumea din suburbiei dacă am fi cu toții odihniți? Probabil nu am fi nevoiți să ne călcăm în picioare. De ce ne înghesuim la metrou? Pentru că ne grăbim, dăm coate, probabil și tu ai întârziat la job sau la cursuri. Este posibil să nu fi auzit alarma, sau poate pur și simplu ești stresat. Cine știe ce este în mintea fiecăruia....
Vă recomand niște cărți:
Psihologia mulțimilor- Gustav le Bon
Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege- Jacques Salome
Poate vedem ce au vrut să zică autorii...
Cum putem preveni deprivarea de somn?
Atunci când ai insomnii îți propun 2 exerciții:
1. acțiunea paradoxală- dacă nu îți place să faci un lucru, acum este momentul cel mai potrivit să îl faci cel mai mult. De ce? pentru că este o acțiune pe care creierul o va percepe ca și cum poate fi finalizată doar dacă adormi. Sună ciudat? Încearcă.
2. îți place ceva? fă acel lucru până obosești. Mie, de exemplu îmi place să citesc, să mă uit pe youtube la tot felul de canale de dezvoltare personale (dacă răsfoiești articolele mele vei găsi unul dedicat acestora). Fac acest lucru până adorm și învăț și lucruri noi. Adică fac ceva util.
Te invit să te odihnești, pentru că îți spun din experiență și multe internări în spital de epuizare și deprivare de somn, că nu este corpul așa rezistent precum pare.
Lasă-mi în comentariu ce comportamente bizare ai observat la tine atunci când ești obosit(ă).
P.S. Ne vedem pentru mai multe informații pe pagina mea de facebook:
https://www.facebook.com/igienaemotionalasidezvoltarepsiholgica
#EliteCopywriter #textfărăașteptări2 #iosifvidoni #ioanamărculeșteanu